Ministrul Muncii: Am cerut directorului Poștei informări săptămânale despre livrarea pensiilor

Ministrul Muncii: Am cerut directorului Poștei informări săptămânale despre livrarea pensiilor
Publicat: 20/11/2019, 17:17

„Cu privire la întârzierea unor plăți în plata pensiilor, respectiv la faptul că unii poștași, în această perioadă, în loc să se rezume la ceea ce scrie în fișa postului, și anume să livreze pensia pensionarului, întrețin o comunicare cu pensionarul, îndemnând să voteze un anumit partid. Pe mine mă interesează ca pensiile să fie plătite la timp. Nu vreau să se facă politică. ci Poșta Română să-și respecte contractul pe care îl are cu Casa Națională de Pensii. Și pentru că am primit aceste semnale, am simțit nevoia să-i punctez reprezentantului Poștei Române că are obligația să respecte contractul în care este angajat cu Casa de Pensii și să livreze fiecărui pensionar pensia la timp, fără să se implice în nicio activitate politică”, a declarat, miercuri, Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a mai precizat că i-a cerut directorului Poștei informări săptămânale cu privire la livrarea pensiilor.

„Am cerut în acest sens, directorului Poștei Române, să mă informeze săptămânal, în intervalul 1-20 ale lunii, perioada în care pe graficul despre care mi-a vorbit livrează pensiile în țară. Să mă informeze săptămânal asupra situației pensiilor livrate, respectiv să îmi semnaleze acolo unde există, din timp, eventuale întârzieri, să îmi explice cauzele pentru care acestea există”, mai spune Alexandru.

Ministrul Muncii a mai declarat că a atras atenția directorului Poștei asupra faptului că liderii de sindicat din această instituție s-ar ocupa mai mult cu politică „și cu întreținutul unei atmosfere tensionate în interiorul lucrătorilor Poștei Române”.

„Sunt oameni care sunt membri de sindicat și care primesc de la liderii de sindicat indicații politice. Acestor lideri de sindicat le spun să se întoarcă la treaba pe care o au de făcut și să o facă cu rigurozitate, fără niciun fel de amestec în viață politică. Există suficient spațiu unde ne putem manifestă politic, în ceea ce privește plata pensiilor trebuie să ne ținem de contractul pe care Casa de Pensii îl are cu Poștă Română și fiecare pensionar să își primească pensia la timp, în graficul pe care Poștă îl are de onorat. Din partea reprezentanților Casei de Pensii, în discuțiile purtate, am înțeles că există și practica ca în loc să se livreze pensia la domiciliu, să fie chemați pensionarii la oficiul poștal pentru primirea pensiei. Orice asemenea ieșire din termenii contractuali va beneficia din partea mea de fermitate”, mai spune Alexandru.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Imaginile în care Simona Mărgăian bruschează un jurnalist italian! Femeia este acuzată că a înșelat...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Test de cultură generală. Ce animal nu are stomac?
×